Menu

Acasa

Acasa

Sfaturi pentru alegerea tipului de lacăt potrivit

În: Securitate Data:

Siguranța și protecția bunurilor tale este esențială, indiferent de locul în care acestea sunt depozitate. Adesea poate fi vorba despre o anexă a casei tale în care păstrezi uneltele, aparatele necesare proiectelor de bricolaj sau alte obiecte în care ai investit sume semnificative.

De asemenea, bunurile pot avea forma unor resurse precum lemnele pentru foc, peleții sau materiale de construcție pe care urmează să le folosești când demarezi lucrările. De la mici la mari, toate acestea au nevoie de un nivel de protecție cât mai mare, iar lacătul este un accesoriu de nelipsit în astfel de situații.

Înainte de a hotărî ce tip de lacăt se potrivește nevoilor tale, îți prezentăm câteva sfaturi importante care te vor ghida în luarea acestei decizii. Află mai multe:

Ține cont de sistemul de închidere al lacătului

Odată cu dezvoltarea tehnologiei, nici accesoriile clasice precum lacătele nu sunt mai prejos față de alte dispozitive. Dacă ești obișnuit cu sistemele clasice de închidere, trebuie să știi că acum există mult mai multe opțiuni. Acest lucru nu face alegerea tipului de lacăt potrivit mai ușoară. Iată care sunt cele mai populare tipuri de sistem de închidere și când să îl alegi pe fiecare:

Închidere cu cheie

Închiderea cu cheie este o soluție potrivită pentru orice tip de locație pentru depozitare sau chiar pentru bagajele cu care călătorești. Lacătul cu sistem de închidere cu cheie oferă avantaje, deoarece un număr limitat de persoane vor avea acces la cheile cu care se deschide, dar poate fi mai sensibil la modalitățile pe care l au potențialii hoți.

Dacă vrei să folosești lacătul într-o debara în care depozitezi, de exemplu, bicicletele întregii familii, acordă atenție nivelului de protecție indicat de producătorul tipului de lacăt pe care îl preferi. Acesta începe de la un nivel standard de protecție și poate ajunge la un nivel maxim. La Meesenburg România vei găsi o gamă largă de lacăte, pentru toate nevoile tale zilnice sau periodice.

Închidere cu cifru

Lacătul cu sistem de închidere cu cifru face parte tot din categoria de sisteme clasice de închidere, deoarece există de mult timp pe piață și poate fi folosit atât cu un suport pentru lacăt, cât și pentru a securiza un geamantan în timpul zborurilor cu avionul sau călătoriei cu trenul.

Sistemul cu cifru îți oferă mai multă libertate, flexibilitate și siguranță, deoarece poți alege un cod cunoscut doar de tine pentru a deschide lacătul. Nu există nici riscul pierderii cheii, iar posibilitățile ca alte persoane să ghicească cifrul folosit de tine sunt foarte mici. Alege un astfel de lacăt pentru spațiile în care depozitezi obiecte de valoare și ghidează-te după cele cu un nivel înalt de securitate. Un lacăt cu cifru de dimensiuni mai mici, cu un nivel mediu de siguranță, poate fi folosit pentru securizarea bagajelor.

Închidere electronică

Un tip nou de sistem de închidere este cel electronic. Un astfel de lacăt poate fi deschis și închis cu ajutorul unui accesoriu cu bluetooth sau printr-o aplicație de pe telefonul mobil. În cazul în care ai mai multă încredere în sistemele electronice, acesta este potrivit pentru tine. De asemenea, trebuie să iei în calcul faptul că vei depinde de dispozitive care pot să se descarce, iar asta înseamnă că te poți lovi de situații în care este imposibil să deschizi lacătul.

Gândește-te unde vei folosi lacătul pentru a ști care este cel potrivit

Locația este un aspect important de luat în considerare când alegi lacătul potrivit. De exemplu, aceasta poate să varieze de la debaraua de la parterul blocului sau de la demisol, un dulap din garaj, un șopron, o anexă pentru depozitare din curte sau o geantă cu care călătorești. Pentru a te asigura că fiecare loc și obiect este protejat, trebuie să ții cont de temperaturile și fenomenele meteo la care este expus lacătul. Nu uita că degradarea acestuia sau ruginirea poate duce la spargerea mai ușoară în cazul unei intrări prin efracție.

În exterior

Spațiile și construcțiile aflate la exterior sunt cele care au nevoie de cea mai mare protecție, deoarece sunt vizibile și atrag mai ușor atenția potențialilor hoți. Acest lucru înseamnă că lacătul pe care îl folosești trebuie să fie unul rezistent la intemperii. Alege un lacăt dintr-un material rezistent la coroziune sau unul cu caracteristici speciale, precum garnitura de evacuare a apei. În acest fel poți fi sigur că bunurile tale sunt protejate pe o perioadă cât mai lungă, fără a exista riscuri semnificative. Lacătele de exterior pentru porți, de exemplu, sunt expuse constant la apă, ninsoare și îngheț, motiv pentru care trebuie să fie de o calitate superioară.

În interior

În interior lacătele sunt protejate însă trebuie să optezi pentru un lacăt suficient de puternic și de dimensiuni potrivite pentru suportul lacătului. De asemenea, dacă nu doar vecinii tăi, ci oricine intră în bloc poate avea acces la spațiul în care îți depozitezi bunurile, va trebui să alegi lacătul la cel mai înalt standard. Un lacăt de interior pentru vestiar poate fi ales în funcție de nivelul de securitate pe care îl oferă și mai puțin după cât de dur și rezistent este materialul, deoarece va fi folosit într-un spațiu închis și protejat.

Acordă atenție materialului și construcției sau obiectului la care folosești lacătul

Nu în cele din urmă, trebuie să iei în considerare materialul din care este fabricat lacătul. În acest fel te poți asigura că îl poți folosi chiar și în exterior sau că este suficient de rezistent pentru a oferi protecția necesară. Oțelul inoxidabil se recomandă pentru lacătele din exterior, precum lacătul pentru container. Dacă vrei să existe protecție adițională, un lacăt cu carcasă care îl protejează împotriva intemperiilor și efectelor acestora este recomandat. Oțelul cimentat este un material aproape imposibil de tăiat. Hoții reușesc adesea să pătrundă în spațiile de depozitare prin tăierea lacătelor de calitate slabă. De asemenea, lacătul cu carcasă va fi mai greu de distrus și te va ajuta să te bucuri de un nivel înalt de securitate.

Gama de produse disponibile la Meesenburg urmărește să îți întâlnească nevoile între calitate și siguranță. Caută în oferta de lacăte produsele potrivite pentru tine, în funcție de spațiile pe care vrei să le protejezi în locuința ta, la muncă, sau în curtea casei.