
Cum se măsoară corect cilindrul ușii?
Cilindrul ușii mai este numit și butuc, constituind principalul element de siguranță al unei uși și totodată cea mai vulnerabilă componentă a acesteia. Majoritatea pătrunderilor prin efracție într-o locuință se fac prin forțarea cilindrului ușii, iar din acest motiv trebuie acordată o atenție deosebită alegerii și montajului butucului.
Un pas important în acest sens îl reprezintă măsurarea cilindrului, indiferent dacă este vorba de un butuc pentru o ușă metalică sau una din lemn. Acesta trebuie să aibă o dimensiune potrivită în raport cu grosimea ușii, astfel încât capetele butucului să nu iasă foarte mult în afară și nici să nu fie prea scurt.
De ce trebuie măsurat cilindrul ușii
Este recomandat ca cele două capete ale butucului să nu iasă din planul ușii mai mult de 2-3 milimetri, pe ambele părți. Multe uși noi vin deja cu mânerele de deschidere și broaștele pentru uși gata montate, iar acestea includ și cilindrul. În aceste condiții te-ai putea întreba ce de ce e nevoie să măsori cilindrul, când acesta este deja instalat și funcționează.
Într-adevăr, nu este cazul în astfel de situații, însă cilindrul se poate defecta și trebuie înlocuit, sau poate vrei să schimbi cilindrul obișnuit cu un butuc de yală antiefracție, care prezintă un grad mai mare de securitate.
Indiferent de motiv, trebuie să cunoști dimensiunile exacte ale butucului pentru a putea comanda unul cu caracteristici similare, care să se potrivească perfect ușii.
Cum se măsoară cilindrul demontat
Cea mai simplă metodă de măsurare este cu cilindrul demontat, putând fi folosită atât pentru butucul care urmează să fie înlocuit, cât și pentru cel nou. Așadar, dacă cilindrul este montat, se scoate prin desfacerea șurubului de prindere, aflat pe partea vizibilă a broaștei.
Odată demontat, vei constata că acesta are în partea interioară o gaură de fixare, care va constitui reperul pentru măsurătoare. În funcție de model, aceasta poate fi plasată la jumătatea cilindrului sau mai aproape de unul dintre capete, iar măsurătoarea se face din mijlocul găurii de fixare, în ambele direcții.
Cu ajutorul unei rulete sau al unei rigle, se măsoară distanța de la un capăt până la mijlocul găurii de fixare, apoi se repetă operațiunea de la celălalt capăt. Se notează ambele dimensiuni obținute, iar suma acestora este lungimea totală a cilindrului.
La alegerea unui cilindru nou, va trebui să ții cont atât de lungimea totală cât și dimensiunile măsurate de la cele două capete până la mijlocul găurii de prindere.
Cum se măsoară un cilindru montat
Dacă este vorba de un cilindru de ușă metalică sau alt butuc ce ți se pare greu de demontat, poți face măsurătoarea cu acesta fixat în ușă. Este puțin mai complicat, dar te poți descurca fără ajutor, folosind o riglă și un obiect drept - să spunem un card.
Pe una dintre fețele ușii, se plasează obiectul drept în dreptul încuietorii, la același nivel cu șurubul de prindere al cilindrului. După aceea, se măsoară cu rigla distanța de la mijlocul șurubului până la marginea obiectului, la cantul ușii. În mod similar se procedează și pe cealaltă parte a ușii, se notează cele două dimensiuni și se face suma acestora.
În acest caz e posibil să apară mici erori, de aceea, dimensiunile obținute se „rotunjesc” la 0 sau la 5. De exemplu, pentru o valoare de 41 - 42 de milimetri se iau în calcul 40 de milimetri, în timp ce o valoare de 46 - 47 de milimetri se rotunjește la 45.
Cum se măsoară înălțimea și lățimea
Este la fel de important ca butucul să aibă înălțimea și lățimea corespunzătoare, pentru a se potrivi perfect în gaura pentru încuietoare. De această dată, lucrurile sunt mai simple pentru că există niște dimensiuni standard valabile în egală măsură în cazul cilindrilor de yală pentru uși metalice și al altor tipuri de cilindri pentru uși.
Totuși, pentru a afla înălțimea și lățimea cilindrului este de ajuns să măsori încuietoarea de la baza inferioară la cea superioară și apoi să măsori diametrul părții rotunjite din zona superioară, pentru a afla lățimea. Poți face aceasta ușor, și fără a demonta cilindrul.
În imaginea de mai jos, cotele A și B reprezintă distanta de la capetele cilindrului până la centrul găurii de fixare a cilindrului in broască. Aceste cote pot sa fie egale sau inegale.
Câteva sfaturi pentru siguranță
Demontarea unui cilindru și montarea unuia nou nu sunt operațiuni foarte complicate, însă trebuie realizate cu mare atenție, pentru că de ele depinde siguranța întregii locuințe. Cum spuneam și la începutul acestui material, marea majoritate a spărgătorilor de locuințe au ca principală metodă de pătrunderea prin efracție forțarea cilindrului, mai ales după ce ușile clasice din lemn au fost în locuite cu cele metalice
Dacă acesta este prea mult scos în afară, misiunea spărgătorilor devine mai simplă, pentru că îl pot deteriora cu câteva lovituri aplicate cu precizie. De asemenea, dacă cilindrul nu este foarte bine fixat, misiunea spărgătorilor devine mai ușoară.
În cazul în care ai achiziționat un cilindru nou și constați că acesta nu se potrivește, sau ai dificultăți în a-l monta, nu încerca să-l forțezi, ci apelează la un specialist care poate rezolva problema în mod profesional.
Dacă ai nevoie de un butuc nou sau de alte accesorii pentru uși, poți arunca o privire pe oferta de produse de feronerie și securitate de pe site-ul nostru, sau ne poți contacta pe pagina de Relații cu clienții.
În aceeași categorie
- Mânere de fereastră cu cheie vs. mânere standard: ce alegem?
- Alegerea si instalarea manerelor pentru ferestre termopan
- Sfaturi de la un meșter montator: cum să alegi și să instalezi broaștele pentru uși termopan
- Ghid complet pentru alegerea și întreținerea balamalelor pentru uși termopan
- Amenajarea dormitorului în calitate de meșter: tot ce trebuie să știi