Menu

Acasa

Acasa

Ghid de alegere și instalare corectă a cutiilor poștale

În: Cutii postale Data:

Indiferent de reședința ta: casă, complex rezidențial sau apartament la bloc, în mediul rural sau urban, cutiile poștale sunt esențiale pentru primirea corespondenței, precum plicurile de la furnizorii de diferite servicii, documentele și scrisorile de la autorități sau recomandatele ce trebuie ridicate de la poștă. Datorită cutiei poștale montată la parter sau la poarta locuinței tale îți va fi ușor să gestionezi toată corespondența.

Te-ai mutat la casă nouă, vrei să schimbi cutia poștală de la apartamentul personal sau ești administrator de bloc și ai decis pentru modernizarea scărilor? Află cum alegi și montezi corect cutia poștală în funcție de tipul acesteia, cât și de nevoile tale.

Cum alegi corect cutia poștală?

Instalarea unei cutii poștale este esențială pentru a primi rapid și eficient corespondența, indiferent de natura acesteia. Este un proiect pe care-l poți face chiar tu, nefiind o activitate dificilă sau complicată. Ai nevoie de doar câteva materiale și scule pentru instalarea corespunzătoare, dar și de modelul potrivit nevoilor tale și design-ului casei. Astfel, există:

  • Cutie poștală de perete - aceasta poate fi montată pe pereți, uși sau gardul  de la casă, fiind una dintre cele mai utilizate modele, versatile și eficiente;
  • Cutie poștală de podea - este de sine stătătoare și se potrivește perfect cu orice stil de amenajare al locuinței, oferă un aspect vintage și modern deopotrivă, fiind practică și facil de montat și utilizat;
  • Cutie poștală stand - se montează cu ajutorul unui stâlp de susținere; acesta putând fi fabricat din diferite materiale, de la fier, la picioare de lemn, beton și nu numai. Modelul prezent poate, de asemenea, să țină locul unei cutii poștale de perete.

Schimbarea cutiei poștale la casă

Alături de montarea corectă a cutiei poștale, casa ta trebuie să pună la dispoziție numărul aferent locuinței tale. Așadar, familia, prietenii, curierii, poșta și celelalte autorități vor ști exact unde trebuie lăsată corespondența cu numele tău. Dacă într-o reședință locuiesc mai multe familii, atunci fiecare cutie poștală montată ar trebui să aibă trecut numele de familie al acestora.

Atunci când instalezi o cutie poștală la exterior: pe perete, ușă sau gard, este recomandat ca ușa acesteia să fie protejată împotriva condițiilor meteorologice nefavorabile. În caz contrar corespondența se poate uda și va fi greu de citit. Mai mult, încuietoarea supusă la ploaie și alte intemperii poate ruginii rapid, iar acest lucru va necesita înlocuirea sa cu una nouă, mai rezistentă.

Montarea cutiei poștale pe perete, ușă sau gard

Cutiile poștale montate pe peretele sau gardul împrejmuitor casei sunt unele dintre cele mai populare metode de instalare. Ele pot fi montate la „nivelul ochilor”, așadar vei avea acces rapid și ușor la ceea ce se află înăuntru. Pentru ca dispozitivul să fie montat drept, recomandăm să utilizezi o nivelă sau o ruletă.

Majoritatea cutiilor poștale de perete sau stand pun la dispoziție orificii prin care se vor insera elementele de fixare. În funcție de materialul din care este realizat zidul suport (peretele, gardul, ușa), vei găsi în comerț prinderi și șuruburi pentru lemn, gips carton, beton, tablă etc. Folosește o șurubelniță, șurubelniță mecanică sau bormașină pentru a înșuruba puternic toate fixările.

Montarea cutiei poștale cu picior

Cutiile poștale cu picior sunt întâlnite sunt frecvent întâlnite la casele din America, însă la fel de îndrăgite în Europa și nu numai. Vei descoperi locuințe în mediul rural și urban ce au adoptat acest sistem pentru corespondența lor. Pentru montajul corect trebuie să:

  • Faci o gaură în pământ sau în materialul ce acoperă curtea, de aproximativ 110-115 centimetri;
  • Alegi un picior din lemn, beton, fier etc, acesta trebuie să fie extrem de rezistent la lovituri. Pune-l în gaura realizată anterior și cu ajutorul unei nivele pune suportul la un unghi potrivit, astfel încât lucrarea să fie dreaptă;
  • Umpli gaura cu ciment și lasă-l pe acesta să se usuce foarte bine;
  • Montezi cutia poștală la capătul superior al piciorului, conform instrucțiunilor oferite de producător;
  • Dacă simți că yala cutiei nu este suficient de puternică pentru a-ți proteja corespondența, atunci poți adăuga suplimentar un lacăt la ușa acesteia.

Schimbarea cutiei poștale la bloc

Dacă vrei să schimbi cutia poștală a apartamentului tău, ține minte că înainte de a începe lucrarea propriu-zisă ai nevoie de acordul asociației de proprietari. Nu toate cutiile pot fi schimbate ușor în cadrul unui imobil sau complex rezidențial deoarece multe dintre acestea au fost construite în blocuri de mai multe cutii.

Mai exact, dacă vrei să înlocuiești o astfel de cutie poștală, cunoscută și sub denumirea de „cutie poștală modulară” vei fi nevoit să schimbi toate cele prinse în aceeași „baterie”. Pentru un plus de siguranță și confort, îți recomandăm să înlocuiești doar broasca acesteia cu una mai bine securizată și rezistentă, fără a schimba întregul produs.

La messenburg.ro găsești toate materialele necesare, meșteri cu expertiză și toate sfaturile de care ai nevoie pentru a alege și monta corect cutia poștală și nu numai. Indiferent de problemele de construcție, renovare sau bricolaj cu care te confrunți acasă sau la locul de muncă, prin produsele oferite și potrivite nevoilor tale vei găsi soluțiile!